Hey, stranger!

Da,tu! Tu, care ai intrat pe nesimtite in zona mea de confort, care imi suflii in ceafa la fiece pas acelasi aer cald si placut, cu care m-ai invatat atat de repede si cu care ma alint si ma dezmierd de fiecare data... Ai venit exact cand ma asteptam mai putin, cand credeam ca am atatea pe cap incat nu as mai avea loc si de o prezenta ca a ta...stupida gandire...chiar imi doream, si poate nu voiam sa imi recunosc... Iata-te...la usa mea, in casa mea, pe strada mea...in gandul meu. NU stiu ce mi-ai facut, NU stiu ce a fost in capul meu, NU stiu cu ce scop te-a adus destinul in viata mea (chiar, ti-am spus oare ca eu cred in destin? nu am incetat niciodata sa o fac), dar un lucru STIU : ca vreau sa ramai aici, la fel de aproape si la fel de grijuliu cu mine, sa nu fiu nevoita sa renunt la sentimentul de a ma simti protejata, iubita si adorata in diminetile tarzii de tine si ale tale maini mari si calde, care desi puternice ma ating cu atata tandrete. Ti-am spus ca mi-e greu sa cred ca exista ce avem noi si desi nu as fi crezut vreodata ca pot ajunge sa traiesc asemenea vis, m-am tot ciupit si tu esti tot aici. Esti langa mine, si tot iti simt lipsa. M-ai facut sa simt ca locul tau e aici, ca locul meu e in bratele tale si ca nu am mai simtit atata liniste in viata mea. Gata! Deja mi-e dor de tine... Hai, ia-ma in brate!

Mai stii cum te strigam pe-atunci?

Nici nu iti inchipui cat sunt de suparata pe tine. Nici nu iti dai seama cat de mult te urasc, tocmai pentru ca nu pot sa te urasc...Si nu am putut niciodata, nici macar atunci cand am fost la pamant, si abia puteam sa ma ridic.
Ultimele luni au fost un test pentru amandoi...Un test pe care eu l-am picat, pentru ca m-a luat prin surprindere, si unde din greseala am folosit cunostintele vechi. Comparand lucrarile noastre, tu ai scris altceva, in timp ce eu m-am agatat de ce stiam si de ce as fi vrut sa fie in continuare adevaruri de actualitate. Tu stiai de testul asta...si m-ai lasat sa ma framant cum nu o mai facusem de mult. Ai stiut ca dupa ce vei scrie, vei rasfoi din nou cea mai recenta materie, lasand undeva pe un raft cartea aia veche din care am invatat impreuna, si pe care o mai iei din cand in cand doar ca sa o stergi de praf. Suflii putin si pana acum credeam ca intradevar ai de gand sa o redeschizi, macar la cuprins, ca apoi sa citesti ce ti se pare mai captivant. De unde? Doar o asezi din nou la loc, ca apoi sa te agiti din nou pentru cea recenta.
Vezi tu, am senzatia ca treci prin aceleasi stari prin care am trecut si eu in urma cu ceva timp...Contrar aparentelor, nu eu am ales calea aia...ci pur si simplu am continuat ceea ce incepusei tu, pentru ca altfel m-as fi agatat aiurea intr-un joc de-a v-ati ascunselea fara rost. Fiindca in loc sa ne cautam reciproc...eu te cautam pe tine, si tu o cautai pe...ea. Si asa nu merge niciodata...nu merge, pentru ca "in doi" nu e loc de trei...
Si poate aici am gresit eu...ancorandu-ma intr-o chestie fara speranta, fara sens, probabil mintindu-ma singura ca nici pentru tine nu a fost doar "un moment", si alegand sa nu cred toate semnalele ca de fapt greseam. Poate am vrut sa gresesc, ca nu am mai gresit de mult...Pentru ca de mult nu mi-am mai permis mie insami sa fac greseli, ci am vrut sa fac totul ca la carte...
Facand totul cum trebuie, si trecand totul prin filtrul mintii, am devenit...seaca. Nu mai stiu ce sunt aia fluturi in stomac, nu mai stiu ce inseamna sa te bucuri de defectele cuiva...acum pur si simplu, cand descopar cuiva vreun defect, prefer sa fac un pas inapoi. Si culmea, le descopar chiar si dupa cinci minute de conversatie. Nu mai stiu cum e sa tresari cand auzi telefonul sunand, si au ajuns sa ma enerveze la culme momentele cand gandesc la fel ca altcineva.
POate de-aia mi-am permis sa gresesc in seara aia...si in cealalta...si in cealalta...Cu toate ca in subconstientul meu stiam ca asta ma va da peste cap...Dar am vrut sa simt din nou toate astea...Poti sa ma judeci? Iti spun eu : NU! Pentru ca si tu ai vrut acelasi lucru...Numai ca spre deosebire de mine, ai executat un exercitiu la paralele, pe cand barna mea era ataaat de ingusta. Eu nu am mai cazut de data asta...insa nu stiu cum s-a terminat, sau cum se va termina evolutia ta, sau mai precis, in ce directie vei face urmatorul salt. Ma framant pentru tine, imi fac griji, iti urmaresc miscarile si desi nici eu nu am foarte mult echilibru, incerc sa te sprijin, insa uneori ignori ce ti se striga de pe margine, si te rasucesti haotic in jurul unui lucru rupt si reparat doar in imaginatia ta. Sper totusi sa nu iti alunece mainile si sa ajungi pe saltea...

Uitasem cum e sa uiti...

Uitasem si de blogul asta...creat acum ceva timp intr-o invalmaseala de sentimente contradictorii, cu scopul de a-mi elibera mintea...si il reciteam...si dadeam din nou "PLAY" unor gremlini proaspat evadati dupa o grea penitenta...
S-au intamplat atatea intre timp...atatea cu care nu as fi fost de acord nici intr-o mie de ani daca m-ai fi intrebat...
Dar nu m-a intrebat nimeni. Fiecare si-a luat partea. Si eu. Eu m-am ales cu un mare...nimic...
Nu pot sa imi dau seama ce reguli si ce legi se respecta pe lumea asta. Legea compensatiei nu functioneaza in cazul meu, se pare. Simt ca sar din lac in put, si cu cat ma procopseste soarta asta si vede ca pot sa duc, cu atat ma exploateaza mai mult..
Totul e pe dos. Fac lucruri pentru ca asa trebuie, pentru ca asa se cade, nicidecum pentru ca asta mi-as dorii. Ah, cate mi-as dorii...si cat sunt de simple si de frumoase...Numai ca, conform "traditiei de telenovela" pe care viata o respecta, e al dracului de greu sa le obtii. Ca sa nu mai spun ca in primul rand, e greu inclusiv sa le si exprimi, nu care cumva sa tremuri, sa plangi, sa te rusinezi, sa rosesti, sau sa iti lasi prea mult imaginatia sa zboare ca apoi sa revii la o realitate deloc multumitoare, sa vezi ca numai tu ti-ai permis sa visezi, ca numai tu ai crezut cu ardoare ca traiesti intr-un basm, ca numai tu ti-ai dori ca basmul ala sa continue, si sa nu se termine la pagina aia..
Mi-am schimbat locul, insa odata cu bagajele am luat si valiza aia mare cu amintiri, de care orice as face, nu ma pot desparti. Si troncane si bocane, ca nu sunt potolite...nu sunt terminate si inca nu le pot lasa acolo, inauntru, fara aer. Cateodata chiar ele ma ajuta sa respir, eu de ce le-as sufoca? De ce mi-as distruge singurii tovarasi de drum?
E frig, ploua, se lasa si ceata...ce vreme..numai buna de stat pe ganduri si de visat cu ochii deschisi... Am voie, nu?

Inger ...ingerasul meu...

Sunt lucruri care dor mai mult decat orice suferinta intalnita in trecut...lucruri pe care nici cea mai performanta balanta nu le-ar putea cantari echitabil...sunt prinsa la mijloc intre durere si speranta, intre ce a fost si ce ar putea urma...
Refuz tot ce s-a spus pana acum, refuz sa ma resemnez si sa incerc sa privesc altfel...nu vreau sa privesc nimic altfel,nu am curajul sa o fac...
Il rog pe Dumnezeu in fiecare seara sa inteleaga ce ii spun...sa ma lase sa ma bucur cat mai mult de oamenii pe care ii am aproape...si sa nu tina neaparat sa imi ia ingerul de langa mine...am nevoie de ingerul meu...am nevoie de el multa vreme de acum incolo...
Vor fi momente in care va trebui sa fie langa mine...sa ma imbarbateze si sa il imbarbatez la randul meu....vor fi multe ocazii cand prezenta lui va fi necesara,pentru a-mi da incredere in mine,un sfat bun, o imbratisare si o bataie usoara pe spate cum numai el stie sa ofere...
Nu vreau sa ma gandesc in viitor...vreau doar sa fie totul bine si sa traim prezentul la intensitate maxima,sa nu ratez nicio clipa langa el,sa nu rateze nimic din viata mea...
Sunt tare,puternica si cu picioarele pe pamant 99% din timp...si asta pentru ca 99% stau in preajma lui si a familiei...insa acel 1% imi revine mie,in propria-mi intimitate,si singuratate...si atat de mult ma doboara "restul" asta...imi fuge pamantul de sub picioare,imi simt si cele mai sumbre ganduri apasand pe umerii mei,si nu stiu cum sa ajut..nu stiu cum sa vindec, nu stiu cum sa schimb totul...ma simt neputincioasa, ma simt inutila si ma doare cumplit...ma dor obrajii de atata efort depus pentru a zambi cand de fapt sufletul imi plange...
Doamne, te rog din nou...asculta-mi rugaciunile si lasa-mi ingerul langa mine! Pune-i aripile la pastrare pentru mai tarziu...cat mai tarziu...

Knock-knock!! It's...

I'm back...si vad ca a trecut o bucata buna de vreme de cand nu am mai reusit sa rup franturi din viata mea monotona, sa le transpun pe aici...Ca da..trebuie sa recunosc ca ma transform pe zi ce trece mai mult intr-o pensionara...Oricum, adresa actuala parca e situata intr-o sectie de geriatrie ... Casa-scoala-casa-scoala-casa-scoala...mai zic? Cam asta e ritualul zilnic al lui Goldfish :)
Insa...
Ciudat e cand se intoarce roata...cand lucruri pe care le considerai de mult inchise intr-o valiza a trecutului cumva se strecoara printre cusaturi...si reapar cand te astepti mai putin...
Cand nume, locuri, amintiri, si gesturi se intorc din trecut nu ca sa te bantuie, ci ca sa cerseasca din nou atentie, insa parca de data asta mai subtil, mai placut, mai galant si mai calculat...Si cel mai surprinzator e ca nu le refuz prezenta...nu prea stiu daca e doar orgoliu pur uman...sau daca intradevar, ceva, undeva, a ramas acolo de demult, mocnind intr-un colt ascuns...
Cert e ca imi place...ca cer mai mult...vreau mai mult...si totusi ofer foarte putin...ca deh, transformarea promisa de mult chiar s-a petrecut si nu prea pot sa ma mai eschivez ...poate ca nici nu vreau sa o fac si ca ma mandresc de realizarea mea...poate o sa ajung sa devin propria mea fana...(atunci o sa va rog din suflet sa ma imbracati frumos cu o camasa alba,cu maneci lungi...foooaaarte lungi...si sa ma lasati sa imi petrec un concediu prelungit si nelimitat intr-o camera capitonata).
Vad ca ti-am marcat putin existenta...ca mi-am lasat undeva acolo o amprenta vaga, de care chiar si eu uitasem de mult...m-ai reidentificat, iar acum te straduiesti sa imi intrii din nou in gratii, sa imi patrunzi pe sub piele subtil, gingas si copilaros, sa ma cunosti din nou "pentru prima oara" si sa ma lasi de data asta sa fiu EU...ceea ce tu nu stii insa, este ca EUL ala vechi e un capitol incheiat si ca acum ai de-a face cu o persoana cu totul si cu totul noua, ce-i drept...
Nu tu ai fost motivul, au avut altii "grija" de mine...Iti deschid acum o usa...dar exact ca pensionarele care imi sunt vecine...pun lantul pana vad cine esti de fapt...ca vizorul e cam aburit, si ma poate induce in eroare..I've learned my lesson...
Daca esti cine spui ca esti, poate iau lantul si pregatesc si o cafea la miezul noptii, in doua cani mari, sa ne afumam plamanii impreuna si...
...Si e tarziu, si imi e somn, si te las sa iti imaginezi ca sunt acolo...stiu ca iti place sa faci asta...
Noapte buna!

Cine?Cand?Unde?

Am vazut-o pentru prima data asa cum este ea...Am vazut-o de departe,am avut timp sa o analizez,sa o masor,sa ii observ miscarile si ezitarile...sa o vad increzatoare,si in acelasi timp,tematoare...Sa o vad cum priveste in juru-i cu suspiciune,si in acelasi timp sa filtreze tot printr-un suflet de copil...
Era acolo..in fata usii...o usa alba ,singura pe care o putea vedea...daca vroia sa intre sau sa iasa,numai pe acolo se putea...nu exista alta cale de a se eschiva...a stat cateva clipe bune...nu stia ce va fi dincolo de metalul ala urat al usii,iar teama o cuprindea din ce in ce mai mult,flashback-urile ii deveneau din ce in ce mai puternice si mai ascutite,suntele vocilor din trecut parca o asurzeau si isi ducea incet mana la ureche,sa nu dea de banuit cuiva care s-ar fi putut afla prin preajma...parca stia ca sunt acolo,parca stia ca voi nota fiecare miscare gresita pe care o face,insa in acelasi timp,ii voi admira fiecare gest cugetat ...ca ii voi puncta inclusiv gandurile si visele...
Avea sa treaca usa si asta ii crea o stare de disconfort psihic,de teama,un inceput de autoanaliza mai detaliata si nu reusea sa impinga usa suficient cat sa intre...
Se uita inauntru si nu zarea nimic...statea acolo,cu talpile goale si cand se pregatea sa faca un pas,ceva parea ca o retine...m-am dat si mai in spate,sa nu imi simta respiratia in ceafa,sa nu fiu eu motivul pentru care ezita atat de mult...si exact atunci parca s-a desprins si ea din locul in care statea,si a mai deschis putin usa...era intuneric bezna...era cald totusi...o caldura placuta si familiara...undeva in spatele camerei,se zareau niste licariri de lumina palida,o lumina ce abia mai reusea sa se mentina vie...i-am luat urma,si m-am strecurat in spatele ei,chiar inainte de a se inchide usa dupa ea...nu avea cum sa ma vada acolo...m-am dat in dreptul usii si am stat cuminte,asteptand o continuare...o puteam analiza dupa silueta,dupa umbre,o vedeam ca o stafie ce incerca sa gaseasca o modalitate de a face mai multa lumina...am putut vedea,din profil,ca mijea ochii,iar in acelasi timp inainta si mai mult spre luminile ce palpaiau...
A ajuns langa ele...erau destul de multe,nu am vrut sa o pierd din ochi numarandu-le,asa ca o vad apropiindu-se si mai mult de licaririle acelea mici...nu eram doar noi acolo...erau si alte siluete,in fata luminilor,iar ea,cuprinsa de un curaj ciudat,incepe si atinge conturul lor...le simtea hainele,le simtea mirosul,le verifica trasaturile chipului cu ajutorul degetelor...nu era deloc speriata...nu era deloc dezorientata...parca mai facuse asta in trecut,nu ii era nimic strain...trecea de la o silueta la alta...se misca incet,pasea cu grija,nu se putea observa nicio urma de ezitare in gesturile ei...revenea asupra lor pentru detalii,facea comparatii,si parca stateau acolo la licitatie...licitatie cu un singur cumparator,care isi permite luxul de a plati chiar si sume infime pentru un obiect de arta valoros...trebuia sa aleaga ce avea nevoie,trebuia sa aleaga ceea ce i-ar fi facut bine,ceea ce i-ar fi adus lumina,si adevar...am privit-o cum inchidea ochii,si cum incepuse sa se invarta in cerc,printre toate umbrele,ca un copil care incearca un joc nou...si canta...fredona o melodie fara sens,o improvizatie ce totusi era placuta auzului meu...
Cu ochii inchisi se opreste,pregatita sa indice o umbra,ce ar fi avut sa iasa la lumina,jucandu-se in aer cu degetul aratator in ritmul muzicii...si o face,spunand tare si raspicat "TU"...nu apuca sa faca un pas in fata,fiindca in momentul ala,preferand sa ma dau mai in spate,lovesc usa cu cotul.....
Se intoarce speriata,luminile se sting,iar usa se deschide ca si cand ar astepta ca musafirul nepoftit sa afle drumul spre iesire...
Nu mai stiu nimic de ea de atunci...

NU MAI VREAU....

1. Iarna...m-am saturat de atata zapada si de atata frig,asa cum m-am saturat sa imi fie lehamite sa ies din casa si sa stau in statiile de Ratb pana imi ingheata toate cele.
2. Examene...astept cu nerabdare data de 8,ca sa termin odata cu nebunia sesiunii.
3. Propuneri indecente din partea unor indivizi care au aere de Casanova..da,sunt multi,stiu!
4. Sa stau in casa si totusi sa tanjesc dupa momente de relaxare.
5. Sa merg pe strada si sa ma sufoc de atata gri si raceala.
6. Sa astept minuni care intarzie sa apara.
7. Sa ma chinui sa imi spal creierul de fiecare data cand sunt dezamagita.
8. Sa am de-a face cu oameni lipsiti chiar si de un dram de cultura si ceva imaginatie.
9. Sa fiu catalogata dupa alte specimene feminine.
10.Sa ma invart in cercuri unde singurele subiecte de discutie sunt alcoolul,sexul,petrecerile si unde motiv de lauda este indicele de alcool din sange.
11.Sa imi refuz mici placeri de dragul nimanui.
12.Sa fumez atat de mult.
13.Sa las sa treaca ceva timp fara sa fi citit o carte buna.
14.Sa ascult muzica de duzina pe posturile de "specialitate"
15.Sa imi neglijez studiile,pentru ca am facut cunostinta cu consecintele.
16.Sa trebuiasca sa urlu la soferi cu numere 69 XXX care nu au altceva mai bun de facut decat sa se uite dupa unele femei,si in acelasi timp sa loveasca altele...

Mai zic??